joi, 19 februarie 2009
O VOCE, DOUĂ VOCI...
fratele meu mi-a zis de mai multe ori că am o altă voce cand vorbesc cu un bărbat,alta decât cea pe care o am când vorbesc cu o femeie.promit că nu am vrut nici o clipă să dau vreunui bărbat vreun semnal prin voce...
întâmplarea asta m-a făcut să mă gândesc altfel la sexualitate...la legăturile aparente şi subconştiente dintre bărbati şi femei...atunci am ieşit din propriul meu personaj şi m-am privit..m-am ascultat..am o altă voce atunci când vorbesc cu un bărbat!nu pot să spun dacă e o voce mai calmă,mai blândă...care inspiră sau nu inspiră ceva...e o voce care nu pare,dar are senzualitate..o senzualitate care îî spune tacit bărbatului-interlocutor :,, sunt femeie şi tu eşti bărbat şi e şi de datoria ta să-mi vorbeşti altfel..cu o ALTĂ voce...,,am râs din nou.de momentul penibil în care mi-am văzut cu adevărat interacţiunea nativă cu un bărbat...cu orice bărbat.interacţiunea instinctuală. pe care de cele mai multe ori nu vrem s-o recunoaştem..oare câte dintre ele ar recunoaşte că până şi piciorul îl pun unul peste altul altfel atunci cand e vreun el prin preajmă?aşa...fără intenţie sau conştienţă.
nu cred în prietenia dintre o femeie şi un bărbat.prieteni pot fi doar o femeie şi un bărbat care interacţionează sexual.şi atunci nu mai sunt prieteni.nu aşa cum înteleg eu prietenia.
dacă am fost vreodată prietenă cu un bărbat am fost ori pentru ca l-am dorit ca bărbat, ori pentru că m-a dorit ca femeie.fără să recunoaştem asta niciodată. am avut cu siguranţă alte voci atunci când ne-am vorbit.
vineri, 13 februarie 2009
VARIETATE
dacă ar fi linişte, ce bine s-ar auzi sufletul meu.....
EVADARE
şi n-a deschis nimeni
vreo fereastră spre Cer
şi încă stau neputincioasă
cu ochii gălăgioşi
eu- o Eva într-o celulă de carne
certându-se cu negândul şi cu neiubirea
recunosc: nu pot singură!
am nevoie de o armată de îngeri
ca să desfac lacătele fără să fac zgomot
am nevoie de mai multe mângâieri pe creştet
şi să se deschidă uşa
să alerg în braţele tale, Doamne
AMINTIRI
mi-am amintit: iţi începuseră oasele să strănute dorinţe
îmi amintesc: alte guri care ţi-au sărutat buzele
ne vom aminti: nu trădezi niciodată de prea multă iubire
IUBITULUI DIN ULTIMUL VIS
a rămas timpul dintre noi
şi soarele de la care vine toată căldura
şi apa care încă mai spală păcate
şi aerul care nu ne-a vrut nicicând
pe amândoi în aceeaşi respiraţie
întâi imi ling rănile
şi apoi adorm
GURI
răsăritul
începe gura ta
să ardă
îmi spui ceva
câteodată
la gura sobei
când răsare soarele
încep gurile rele
numai noaptea
păstrez mult
buzele tale pe
buzele mele
acum vreau să iau
o gură de aer
să respir şi altceva
în afară de gura ta
MI-E TEAMĂ UNEORI CĂ TE AM
ai prins rădăcini lângă mine
numărăm împreună
nopţile dinspre ziuă
mi-e teamă uneori
că te am
POEM DE DRAGOSTE
ochilor tăi
mototolesc negura
în pumnii mei reci
şoptind frunzelor POVESTEA
când nopţile au gustul
buzelor tale
muşc din lumina felinarelor obosite
îmi aprind sufletul
TU M-AI INVATAT
să râdă pe pielea ta
să mă închin unei lumini mici
apoi unui suflet mare
să mă plimb cu tălpile goale
pe marginea prăpastiei
să exersez paşi de step în faţa durerii
să iau fluturii de mână
să dorm cu braţele deschise
tu m-ai învăţat
că florile se pot indrăgosti
şi că eu sunt o floare
duminică, 8 februarie 2009
DESPRE MINE...
UN FEL DE AUTOPORTRET
Nu mai ştiu pentru a câta oară, azi mă gândesc cine sunt eu...apoi mă gândesc sa scriu toate astea...doar pentru a-mi aminti din când în când de mine...
Sunt o bucată de carne...
Sunt frumoasă.
Sunt un chip. Uneori cel mai trist şi mai vesel dintre toate câte sunt pe Pământ.
Sunt un suflet. În mintea mea, sufletele au fost dintotdeauna calde. Sufletul meu e alb şi atât de fierbinte...
Sunt o tăcere. Tac în mine lacrimi, nelinişti şi gânduri multe, multe...îndrăzneţe, timide, murdare, mărunte, nepământeşti, de nedescris şi de nespus...
Sunt o dorinţă.Tânjesc atâta după toate câte există...Am pasiuni trecătoare şi pasiuni care mă subjugă. Doresc cu ochii, cu trupul, cu mâinile şi cu necuvintele.Doresc intens.
Sunt nehotărârea. Nici până azi nu stiu dacă îmi place mai mult să mângâi sau să fiu mângâiată.
Sunt un strigăt. Adesea ţip atât de tare şi doare că oamenii nu-şi dau seama că le ţip că sunt nefericită.
Sunt copil. Îmi place să greşesc, să fiu certată, să plâng, să mă cuibăresc în braţele cuiva, să fiu blândă, să gânguresc şi să râd zgomotos. Îmi place să mă joc şi să n-am nici o grijă. Îmi place să-mi poarte cineva grijile uneori. Sunt fericită când îmi spune mama că-mi miroase pielea a bebeluş.
Sunt un păcat. Nu fac câte aş putea să fac pentru cei din jur şi uit să mă rog. Nu ştiu să iubesc oamenii aşa cum sunt. Am dispreţuit, am fost nemulţumită şi am blestemat. Critic mult.
Sunt un vis. Mă trezesc dimineaţa cu gânduri măreţe care nu se transformă niciodată în realitate. Fac pe inabordabila, dar mă poate câştiga oricine cu un zâmbet cald. Cel mai mult visez să trăiesc lângă oameni mai buni şi mai sinceri. Şi să am o casă cu grădină mare şi plină de flori, şi un copil cu părul creţ, care să aibă ochii blînzi si căldură în suflet. Să mă iubească bărbatul meu până dincolo de moarte şi să stiu asta în fiecare zi. Visez să-i fac pe alţii fericiţi şi să nu mai plâng atât de mult. Visez să mă întâlnesc cu Dumnezeul meu într-o bună zi.
Sunt o tristeţe. Plâng la toate filmele de dragoste şi la toate cuvintele spuse din suflet. Mă doare singurătatea mai mult decât orice. Sunt sensibilă nefiresc şi nepământesc.
Sunt o dragoste mare.Iubesc oamenii mai presus de orice. Iubesc cîmpurile cu tot verdele lor, iubesc mirosul pământului după ce plouă, iubesc dansul şi poezia. Iubesc soarele. Iubesc noaptea când e linişte ca să-mi aud inima cum bate. Iubesc faptul că oamenii se mai îmbrăţişează şi se mai sărută. Iubesc gândurile spontane şi ideile strălucite. Iubesc ochii negri şi mâinile calde. Iubesc culorile şi mersul pe jos primăvara. Iubesc imperfecţiunea tuturor lucrurilor. Iubesc să vorbesc cu oamenii vrute şi nevrute. Iubesc Sărbătorile în familie. Iubesc mirosul de gutui coapte. Iubesc libertatea. Iubesc să fac gimnastică goală şi în faţa oglinzii. Iubesc gesturile oamenilor când se intimidează. Iubesc oamenii mai presus de orice. Şi pe Dumnezeu mai mult.
Sunt o neînţelegere. Nu înţeleg necunoaşterea şi nici lumea în care trăiesc, nici felul în care sufăr de fiecare dată pentru asta. Nu înţeleg nevoia mea de dragoste şi de cuvinte frumoase. Nu înţeleg oamenii care nu ştiu să-şi exprime în nici un fel dragostea.
Sunt o speranţă. Mă gândesc în fiecare clipă că urmează să se întâmple minuni.
Sunt o neputinţă. Sunt 2 momente mari care mă depăşesc cu adevărat: când inima ajunge să iubească şi când oamenii mor. De curând am început să cred că ,,a muri înseamnă de fapt a te muta într-o stea,,...
Sunt o grabă. Mănânc repede, mă îndrăgostesc repede, mă enervez repede, mă bucur repede, mă întristez repede, îmi trece repede, greşesc repede, iert repede.
Sunt naturaleţe. Mă trezesc dimineaţa, cu ochii mici, somnoroasă, uneori bosumflată, cu cearcăne şi nefardată, cu mirosul pielii mele şi atât. Zâmbesc şi am gânduri frumoase când mă uit în oglindă şi atunci sunt cea mai frumoasă femeie de pe Pămînt.
Sunt un mister. Nu ştie nimeni câte măşti port zilnic şi câte voi fi nevoită să mai port. Nu ştie nimeni câte secrete port pe buze şi în adâncul fiinţei mele. Mă simt nedescoperită încă.
Sunt timiditate. Îndrăznesc totul şi nu spune nimeni lucrurilor pe nume cum o fac eu. În faţa unui bărbat care mă inspiră sunt mai timidă şi mai stângace decât vreau să recunosc.
Sunt om. Ca să fac numai lucruri minunate am nevoie de o armată de îngeri şi de mai multă lumină în suflet.
05.02.2008