O VOCE, DOUĂ VOCI...

fratele meu mi-a zis într-o zi că am o altă voce când vorbesc la telefon cu un bărbat!indiferent cine e bărbatul...am râs de gluma lui despre mine...şi m-am ruşinat!m-am gândit imediat că poate nu e o glumă...dacă are dreptate?dar ce voce am ?diferită!
fratele meu mi-a zis de mai multe ori că am o altă voce cand vorbesc cu un bărbat,alta decât cea pe care o am când vorbesc cu o femeie.promit că nu am vrut nici o clipă să dau vreunui bărbat vreun semnal prin voce...
întâmplarea asta m-a făcut să mă gândesc altfel la sexualitate...la legăturile aparente şi subconştiente dintre bărbati şi femei...atunci am ieşit din propriul meu personaj şi m-am privit..m-am ascultat..am o altă voce atunci când vorbesc cu un bărbat!nu pot să spun dacă e o voce mai calmă,mai blândă...care inspiră sau nu inspiră ceva...e o voce care nu pare,dar are senzualitate..o senzualitate care îî spune tacit bărbatului-interlocutor :,, sunt femeie şi tu eşti bărbat şi e şi de datoria ta să-mi vorbeşti altfel..cu o ALTĂ voce...,,am râs din nou.de momentul penibil în care mi-am văzut cu adevărat interacţiunea nativă cu un bărbat...cu orice bărbat.interacţiunea instinctuală. pe care de cele mai multe ori nu vrem s-o recunoaştem..oare câte dintre ele ar recunoaşte că până şi piciorul îl pun unul peste altul altfel atunci cand e vreun el prin preajmă?aşa...fără intenţie sau conştienţă.
nu cred în prietenia dintre o femeie şi un bărbat.prieteni pot fi doar o femeie şi un bărbat care interacţionează sexual.şi atunci nu mai sunt prieteni.nu aşa cum înteleg eu prietenia.
dacă am fost vreodată prietenă cu un bărbat am fost ori pentru ca l-am dorit ca bărbat, ori pentru că m-a dorit ca femeie.fără să recunoaştem asta niciodată. am avut cu siguranţă alte voci atunci când ne-am vorbit.

VARIETATE

lumea noastră are de toate: are fluturi de ăia coloraţi, şi pământ care miroase bine când plouă...şi ciocolată şi mai mulţi oameni care se revoltă şi mai puţini care spun ceva, are bilete de tramvai şi cuvinte deocheate, şi străzi, cât mai multe străzi şi drumuri întortocheate şi uşi, de alea la care nu mai baţi pentru că ştii că nu e nimeni înăuntru, are copii trişti şi soare, mult soare, are nopţi nemărginite şi dimineţi leneşe, sau unele de alea banale,cu cafea şi ţigară, şi încălţat în grabă şi mers la job, are cutii vechi cu amintiri şi mere zemoase, şi calculatoare cu programe de alea pe care te poţi indrăgosti, şi strigăte de disperare şi ţopăieli, şi rânjete senine, are cretini şi artişti care desenează şi dansează şi mimează o viaţă mai bună, are vise, unele cu ochii închişi,si calorifere reci, are jucării de alea de pluş cu care oamenii mari se joacă pe ascuns, şi inimi încăpătoare şi bani murdari, şi biserici neînsufleţite, are gunoaie de alea care se împrăştie şi mame grijulii, şi iubiri împlinite şi un Dumnezeu înduioşat şi forme şi neforme...şi multe,multe nelinişti....

dacă ar fi linişte, ce bine s-ar auzi sufletul meu.....

EVADARE

e târziu
şi n-a deschis nimeni
vreo fereastră spre Cer
şi încă stau neputincioasă
cu ochii gălăgioşi
eu- o Eva într-o celulă de carne
certându-se cu negândul şi cu neiubirea
recunosc: nu pot singură!
am nevoie de o armată de îngeri
ca să desfac lacătele fără să fac zgomot
am nevoie de mai multe mângâieri pe creştet
şi să se deschidă uşa
să alerg în braţele tale, Doamne

AMINTIRI

mi-am amintit: iţi începuseră oasele să strănute dorinţe

îmi amintesc: alte guri care ţi-au sărutat buzele

ne vom aminti: nu trădezi niciodată de prea multă iubire

IUBITULUI DIN ULTIMUL VIS

azi nu te mai caut şi nu mai îmi eşti
a rămas timpul dintre noi
şi soarele de la care vine toată căldura
şi apa care încă mai spală păcate
şi aerul care nu ne-a vrut nicicând
pe amândoi în aceeaşi respiraţie

şi nopţile în care, recunosc,
întâi imi ling rănile
şi apoi adorm

GURI

unde se termină
răsăritul
începe gura ta
să ardă

îmi spui ceva
câteodată
la gura sobei

când răsare soarele
încep gurile rele

numai noaptea
păstrez mult
buzele tale pe
buzele mele

acum vreau să iau
o gură de aer
să respir şi altceva
în afară de gura ta

MI-E TEAMĂ UNEORI CĂ TE AM

mi-ai bandajat iernile
ai prins rădăcini lângă mine
numărăm împreună
nopţile dinspre ziuă
mi-e teamă uneori
că te am

POEM DE DRAGOSTE

când nopţile au culoarea
ochilor tăi
mototolesc negura
în pumnii mei reci
şoptind frunzelor POVESTEA
când nopţile au gustul
buzelor tale
muşc din lumina felinarelor obosite


îmi aprind sufletul

TU M-AI INVATAT

Tu mi-ai invaţat vârfurile degetelor
să râdă pe pielea ta
să mă închin unei lumini mici
apoi unui suflet mare
să mă plimb cu tălpile goale
pe marginea prăpastiei
să exersez paşi de step în faţa durerii
să iau fluturii de mână
să dorm cu braţele deschise

tu m-ai învăţat
că florile se pot indrăgosti
şi că eu sunt o floare

D'ALE INDRAGOSTITILOR...

Marturisesc ca nu sunt intreaga nicaieri fara tine.

DESPRE MINE...

UN FEL DE AUTOPORTRET

Nu mai ştiu pentru a câta oară, azi mă gândesc cine sunt eu...apoi mă gândesc sa scriu toate astea...doar pentru a-mi aminti din când în când de mine...

Sunt o bucată de carne...

Sunt frumoasă.

Sunt un chip. Uneori cel mai trist şi mai vesel dintre toate câte sunt pe Pământ.

Sunt un suflet. În mintea mea, sufletele au fost dintotdeauna calde. Sufletul meu e alb şi atât de fierbinte...

Sunt o tăcere. Tac în mine lacrimi, nelinişti şi gânduri multe, multe...îndrăzneţe, timide, murdare, mărunte, nepământeşti, de nedescris şi de nespus...

Sunt o dorinţă.Tânjesc atâta după toate câte există...Am pasiuni trecătoare şi pasiuni care mă subjugă. Doresc cu ochii, cu trupul, cu mâinile şi cu necuvintele.Doresc intens.

Sunt nehotărârea. Nici până azi nu stiu dacă îmi place mai mult să mângâi sau să fiu mângâiată.

Sunt un strigăt. Adesea ţip atât de tare şi doare că oamenii nu-şi dau seama că le ţip că sunt nefericită.

Sunt copil. Îmi place să greşesc, să fiu certată, să plâng, să mă cuibăresc în braţele cuiva, să fiu blândă, să gânguresc şi să râd zgomotos. Îmi place să mă joc şi să n-am nici o grijă. Îmi place să-mi poarte cineva grijile uneori. Sunt fericită când îmi spune mama că-mi miroase pielea a bebeluş.

Sunt un păcat. Nu fac câte aş putea să fac pentru cei din jur şi uit să mă rog. Nu ştiu să iubesc oamenii aşa cum sunt. Am dispreţuit, am fost nemulţumită şi am blestemat. Critic mult.

Sunt un vis. Mă trezesc dimineaţa cu gânduri măreţe care nu se transformă niciodată în realitate. Fac pe inabordabila, dar mă poate câştiga oricine cu un zâmbet cald. Cel mai mult visez să trăiesc lângă oameni mai buni şi mai sinceri. Şi să am o casă cu grădină mare şi plină de flori, şi un copil cu părul creţ, care să aibă ochii blînzi si căldură în suflet. Să mă iubească bărbatul meu până dincolo de moarte şi să stiu asta în fiecare zi. Visez să-i fac pe alţii fericiţi şi să nu mai plâng atât de mult. Visez să mă întâlnesc cu Dumnezeul meu într-o bună zi.

Sunt o tristeţe. Plâng la toate filmele de dragoste şi la toate cuvintele spuse din suflet. Mă doare singurătatea mai mult decât orice. Sunt sensibilă nefiresc şi nepământesc.

Sunt o dragoste mare.Iubesc oamenii mai presus de orice. Iubesc cîmpurile cu tot verdele lor, iubesc mirosul pământului după ce plouă, iubesc dansul şi poezia. Iubesc soarele. Iubesc noaptea când e linişte ca să-mi aud inima cum bate. Iubesc faptul că oamenii se mai îmbrăţişează şi se mai sărută. Iubesc gândurile spontane şi ideile strălucite. Iubesc ochii negri şi mâinile calde. Iubesc culorile şi mersul pe jos primăvara. Iubesc imperfecţiunea tuturor lucrurilor. Iubesc să vorbesc cu oamenii vrute şi nevrute. Iubesc Sărbătorile în familie. Iubesc mirosul de gutui coapte. Iubesc libertatea. Iubesc să fac gimnastică goală şi în faţa oglinzii. Iubesc gesturile oamenilor când se intimidează. Iubesc oamenii mai presus de orice. Şi pe Dumnezeu mai mult.

Sunt o neînţelegere. Nu înţeleg necunoaşterea şi nici lumea în care trăiesc, nici felul în care sufăr de fiecare dată pentru asta. Nu înţeleg nevoia mea de dragoste şi de cuvinte frumoase. Nu înţeleg oamenii care nu ştiu să-şi exprime în nici un fel dragostea.

Sunt o speranţă. Mă gândesc în fiecare clipă că urmează să se întâmple minuni.

Sunt o neputinţă. Sunt 2 momente mari care mă depăşesc cu adevărat: când inima ajunge să iubească şi când oamenii mor. De curând am început să cred că ,,a muri înseamnă de fapt a te muta într-o stea,,...

Sunt o grabă. Mănânc repede, mă îndrăgostesc repede, mă enervez repede, mă bucur repede, mă întristez repede, îmi trece repede, greşesc repede, iert repede.

Sunt naturaleţe. Mă trezesc dimineaţa, cu ochii mici, somnoroasă, uneori bosumflată, cu cearcăne şi nefardată, cu mirosul pielii mele şi atât. Zâmbesc şi am gânduri frumoase când mă uit în oglindă şi atunci sunt cea mai frumoasă femeie de pe Pămînt.

Sunt un mister. Nu ştie nimeni câte măşti port zilnic şi câte voi fi nevoită să mai port. Nu ştie nimeni câte secrete port pe buze şi în adâncul fiinţei mele. Mă simt nedescoperită încă.

Sunt timiditate. Îndrăznesc totul şi nu spune nimeni lucrurilor pe nume cum o fac eu. În faţa unui bărbat care mă inspiră sunt mai timidă şi mai stângace decât vreau să recunosc.

Sunt om. Ca să fac numai lucruri minunate am nevoie de o armată de îngeri şi de mai multă lumină în suflet.

05.02.2008