O VOCE, DOUĂ VOCI...

fratele meu mi-a zis într-o zi că am o altă voce când vorbesc la telefon cu un bărbat!indiferent cine e bărbatul...am râs de gluma lui despre mine...şi m-am ruşinat!m-am gândit imediat că poate nu e o glumă...dacă are dreptate?dar ce voce am ?diferită!
fratele meu mi-a zis de mai multe ori că am o altă voce cand vorbesc cu un bărbat,alta decât cea pe care o am când vorbesc cu o femeie.promit că nu am vrut nici o clipă să dau vreunui bărbat vreun semnal prin voce...
întâmplarea asta m-a făcut să mă gândesc altfel la sexualitate...la legăturile aparente şi subconştiente dintre bărbati şi femei...atunci am ieşit din propriul meu personaj şi m-am privit..m-am ascultat..am o altă voce atunci când vorbesc cu un bărbat!nu pot să spun dacă e o voce mai calmă,mai blândă...care inspiră sau nu inspiră ceva...e o voce care nu pare,dar are senzualitate..o senzualitate care îî spune tacit bărbatului-interlocutor :,, sunt femeie şi tu eşti bărbat şi e şi de datoria ta să-mi vorbeşti altfel..cu o ALTĂ voce...,,am râs din nou.de momentul penibil în care mi-am văzut cu adevărat interacţiunea nativă cu un bărbat...cu orice bărbat.interacţiunea instinctuală. pe care de cele mai multe ori nu vrem s-o recunoaştem..oare câte dintre ele ar recunoaşte că până şi piciorul îl pun unul peste altul altfel atunci cand e vreun el prin preajmă?aşa...fără intenţie sau conştienţă.
nu cred în prietenia dintre o femeie şi un bărbat.prieteni pot fi doar o femeie şi un bărbat care interacţionează sexual.şi atunci nu mai sunt prieteni.nu aşa cum înteleg eu prietenia.
dacă am fost vreodată prietenă cu un bărbat am fost ori pentru ca l-am dorit ca bărbat, ori pentru că m-a dorit ca femeie.fără să recunoaştem asta niciodată. am avut cu siguranţă alte voci atunci când ne-am vorbit.